fbpx ...
Salut!

Numele meu este Florin Serdaru și probabil ai mai auzit de mine, dar dacă nu, hai să-ți povestesc câte ceva.

Sunt născut într-o frumoasă zi de primăvară a anului 1987.

După ce am absolvit cu succes cei 4 ani minunați de liceu, am continuat studiile și am obținut diploma de licență în Balneo-Fiziokinetoterapie și recuperare, o specializare ce mă pasionează și pe care o practic cu devotament și profesionalism.

Chiar dacă m-am născut nevăzător, asta nu m-a împiedicat să urmez cursul de reflexoterapie medicală și să învăț cum să dezinflamez toți cei 5390 de nervi din corpul uman.

În ultimii ani, printre alte colaborări, am lucrat la Spitalul pentru Toxicodependențe şi Psihiatrie Sf. Stelian.

Această experiență mi-a “deschis ochii” în privința impactului pe care trecutul nostru emoțional îl poate avea asupra sănătății noastre.

Am învățat că sufletul nostru poate fi împovărat de traume și că acest lucru poate duce la afecțiuni fizice, acestea fiind semnale de alarmă pe care nu trebuie să le ignorăm.

Analizând cu atenție etimologia cuvântului "Psihiatrie", observăm că acesta provine din grecescul "psyché" = suflet și "iatrein" = vindecare, sugerând faptul că aceasta are menirea de a vindeca suferințele sufletului.

Colaborarea cu mai multe centre de Reumatologie din București, precum și specializarea în arta masajului terapeutic, mi-au adus cele mai mari satisfacții pe plan profesional.

În urma unei consultații a pacientului, reușesc să identific orice afecțiune pe care acesta o acuză, iar în funcție de gravitate, o pot opri din evoluție, ameliora sau chiar vindeca.

Insomnia, anxietatea, depresia, lipsa oxigenării creierului, vertijul, atacurile de panică, glanda tiroidă, depresia postpartum, inflamațiile hormonale, spondiloza cervicală, scolioza, artroza, cifoza, hernia de disc, scleroza multiplă, tendinita, bursita, hemipareza spastică, calcifierea osoasă, lupusul eritematos sistemic, dezinflamarea nervului sciatic și sinuzita sunt afecțiunile cu care m-am confruntat până în prezent, obținând ameliorări, dar și nenumărate vindecări prin intermediul reflexoterapiei dar și al masajului terapeutic.

Sunt de părere că noi cu ochii doar privim, de văzut, vedem cu sufletul.

TRATAREA DEPRESIEI

Depresia este o afecțiune mentală comună, care afectează milioane de oameni în întreaga lume. Este caracterizată prin sentimente de tristețe, lipsă de speranță, pierderea interesului și a plăcerii în activitățile obișnuite și o serie de alte simptome. Depresia poate afecta capacitatea unei persoane de a funcționa în viața de zi cu zi și poate avea un impact negativ asupra relațiilor, carierei și stării generale de sănătate.

Cauzele depresiei:

Depresia poate fi cauzată de o serie de factori, inclusiv dezechilibrele chimice din creier, stresul, evenimentele de viață traumatice, cum ar fi pierderea unui loc de muncă sau a unei persoane dragi, divorțul sau probleme medicale, cum ar fi bolile tiroidiene, afecțiunile oncologice, histerectomie totală, ETC. Uneori, depresia poate fi moștenită genetic și poate fi transmisă de la părinți la copii.

Studiile arată că depresia poate fi asociată cu un nivel scăzut de neurotransmiteri în creier, cum ar fi serotonina și noradrenalina, care joacă un rol important în reglarea stării de spirit și a emoțiilor. Dezechilibrele chimice ale acestor neurotransmiteri pot afecta modul în care creierul procesează informațiile și poate duce la apariția simptomelor depresiei.


DORESTI O PROGRAMARE ? TOTUL DESPRE DEPRESIE
Seraphinite AcceleratorOptimized by Seraphinite Accelerator
Turns on site high speed to be attractive for people and search engines.